fbpx

Arta plastică – noul tău hobby

Vrei sa aduci puțină culoare în viața ta? Îți plac lucrurile noi și provocările sau, din contră, nu ai avut până acum curajul, timpul sau energia pentru a avea un hobby?  Te-ai gândit să experimentezi o activitate creativă, dar nu știi de unde să începi?

În acest articol voi puncta câteva elemente esențiale pentru aceia dintre voi care vor să înceapă un curs de artă:

1. Nu este ca la școală

De cele mai multe ori când cineva mă contactează cu intenția de a se înscrie la unul dintre cursuri, simte nevoia să menționeze: “Nu am mai pictat niciodată. Oare o să fac față? Mă fac de râs? Mă ridic la nivelul grupei?”

Cursurile sunt pentru începători. Chiar dacă în grupe sunt și pasionați cu experiență, care participă la cursurile noastre de ani buni, la fiecare modul sunt explicate de la zero noțiunile în prima sedință și mai apoi, pe parcurs, se fac completări în funcție de nevoile fiecărui participant.

Da, vei învăta diverse tehnici, dar nu vei fi testat, nu ți se va da extemporal și nu vei fi scos la tablă.

2. Este nevoie de timp, implicare și răbdare

Participarea la un curs de câteva ședințe nu te transformă în artist. Vei învăța noțiunile de bază cu privire la tehnica sau tema acelui curs, dar mai apoi depinde de tine cât de mult timp și energie vei dedica exercițiului.

3. Relaxare și deconectare prin artă

Unul dintre scopurile acestor cursuri este de a te scoate din rutina zilnică, de a te deconecta de la grijile cotidiene și de a te umple de energie. Lasând culorile să pătrundă în viața ta, vei deveni mai creativ, atent la detalii, vei avea o putere de concentrare mai ridicată și îți vei îmbunătăți capacitatea de exprimare.

4. Oricine poate participa la aceste cursuri

În programa noastră sunt cursuri special dedicate copiilor și cursuri pentru adulți. Nu exista limită superioară de vârsta, din contra, suntem de parere ca arta are loc în viața oricui este dispus să o primească.

5. Socializare și distracție

În final, dar nu pe ultimul loc este componenta socială. Oamenii ce ne trec pragul au ocazia să învețe lucuri noi, să-și dezvolte abilitățile creative, dar să se și distreze. Au ocazia să cunoască persoane cu pasiuni comune. De multe ori avem cursanți ce petrec o perioadă limitată de timp în București și profită de acest hobby pentru a-și face cunoștințe. 
Pentru cei ce preferă o activitate creativă mai “casual” sau nu au timpul necesar să participe la un curs de mai multe ședințe, recomandăm evenimentul “Wine & Paint Night Out”.

Deja ți-am stârnit curiozitatea? Atunci te invităm să consulți CALENDARUL

 

Înca nu știi ce să alegi? Scrie-ne la contact@artandhobbystudio.ro și căutăm pentru tine cursul potrivit. 

Surprinde pe cineva drag cu un CARD CADOU de la ART & HOBBY STUDIO!

Este cadoul perfect pentru iubitorii de artă și creativitate, oferindu-le acces la o varietate de cursuri și ateliere. Fie că este vorba de pictură, sculptură sau orice altă activitate artistică, un CARD CADOU va transforma timpul liber într-o experiență memorabilă și inspiratoare.